Seara de 5 decembrie este speciala pentru toti copiii. Ei stiu ca trebuie sa-si lustruiasca ghetutele sau cizmulitele, pentru ca Mos Nicolae va trece pe la ei sa le aduca daruri.
Cei cuminti primesc dulciuri, cei neascultatori primesc de la Mos Nicolae o nuielusa, pentru a-i atentiona sa isi asculte parintii si bunicii.
Originea acestei traditii este in povestea personajului legendar, care a existat cu adevarat in persoana episcopului cetatii Mira, din tinutul Lichia (pe meleagurile Turciei de astazi), persoana cu credinta in Dumnezeu, ce a trait in secolul al IV-lea. Lui Nicolae de Mira ii sunt atribuite numeroase fapte bune fata de cei saraci si napastuiti, dar si miracole, numele sau traducandu-se prin “biruitor de popor”. Provenind dintr-o familie instarita, la moartea parintilor sai, si-a daruit intreaga avutie celor nevoiasi.
Una dintre cele mai cunoscute legende despre Mos Nicolae este povestea celor trei fete sarace, care neavand zestre, nu puteau sa se casatoreasca si urmau sa fie vandute de tatal lor unor barbati instariti. Se spune ca Sfantul Nicolae, aflandu-le durerea, le-a aruncat fiecareia pe geam, intr-o noapte, cate un saculet de bani. Saculetii au cazut fie in ciorapii pusi la uscat, fie in ghete.
De aici este obiceiul ca darurile de Mos Nicolae sa fie puse in ghetute.
In fiecare an, in noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii stiu ca trebuie ca ghetulele sau cizmulitele lor sa fie lustruite, deoarece Mos Nicolae va veni pe la ei sa le aduca daruri celor cuminti. Copiii neascultatori primesc o nuielusa, menita sa ii atentioneze si sa le aduca aminte ca trebuie sa asculte de parintii si bunicii lor. Pentru Mos Nicolae este suficient sa se uite prin ferestre pentru a-si da seama daca un copil a fost cuminte sau rau.
In credinta populara Sfantul Nicolae mai este cunoscut si sub numele de San-Nicoara. Se spune ca el pazeste soarele care incearca sa se strecoare pe langa el pentru a ajunge la taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara caldura si fara lumina.
In unele zone ale tarii, in ziua de Sfantul Nicolae oamenii aduc in casa cregunte de pomi fructiferi pe care le pastreaza in apa langa icoane ca sa infloreasca pana de Anul Nou. Iar daca aceste crengute vor inflori pana cand anul se sfarseste, anul care vine va fi unul foarte roditor si plin de satisfactii.
In alte regiuni fetele se aduna in ajunul sarbatorii pentru a face placinte, iar seara, la ora noua fix, flacaii le bat la usa si petrecerea incepe.
In zona rurala, in ziua de Sfantul Nicolae, feciorii se organizeaza in cete, isi aleg gazda in casa careia repetitiile pentru colinda de Craciun si de Anul Nou vor avea loc.
In popor se crede ca de Sfantul Nicolae incepe in adevaratul sens al cuvantului iarna. In aceasta zi Mosul isi scurtura barba sura si incepe sa ninga. Iar daca nu ninge inseamna ca Sfantul Nicolae a intinerit.
