Invitată la Podcastul lui Damian Drăghici, Iuliana Tudor a vorbit deschis despre sacrificiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului, pentru a se dedica în totalitate carierei în televiziune. Gazda emisiunii muzicale „Vedeta populară” a renunțat la tot în primii 10-15 ani de când a debutat la TVR 1. Munca din spate „nu știe cum să o pună în cuvinte”, pentru ea a fost „un drum, un efort și o dăruire cu totul”.
„Am renunțat la tot, cred că dacă nu aș fi renunțat la tot, nu ieșea așa. Am renunțat la prieteni, la timpul petrecut cu partenerul meu de viață, cu părinții mei. Am pierdut pe drum foarte mulți prieteni, am renunțat la mine. Când spun la mine, eu nu mâncam, nu dormeam, nu fumam, beam Cola și cafea, doar atât. Au fost ani în care am și dormit în televiziune. Pentru Cerbul de Aur, îmi aduc aminte că am stat vreo trei nopți, vrei 72 de ore cu totul, nemâncată, nedormită, numai ca să am timp cu toate, ascultam muzică până cădeam alături de Elise Stan (realizatoare TVR). Cred că a fost travaliul necesar pentru ce sunt eu astăzi”, a explicat Iuliana Tudor la podcast.
„Televiziunea, de foarte multe ori, te pune în situația de-a fi într-un fel. Îmi aduc aminte de întâlnirea cu un director de la TVR 1, la un moment dat, care mi-a spus: ‘tu, fată, ai o problemă. Zic ‘ce problemă?’ La care el ‘păi, nu știi să fii vedetă!’ Zic ‘ce înseamnă asta?’ ‘Păi, în momentul în care apari’ și toate chestiile alea a început să-mi le înșire, probabil din cărțile de marketing. Mi-am dat seama că nu mă regăsesc într-adevăr în nimic din ceea ce-mi spunea, dar am și răspuns așa instant că eu nu-mi doresc să fiu asta. De ce m-aș strădui să fiu altfel decât sunt. Acolo eu mă joc pe mine, probabil că ăsta a fost atuul meu. Nu am fost niciodată altfel decât sunt și dincolo de microfoane, și dincolo de luminile stinse”, și-a amintit jurnalista.
